Data: 16 Martie 2018
Comisia Europeană a lansat Schimburile virtuale Erasmus+ - “Erasmus+ Virtual Exchange”, un proiect de promovare a dialogului intercultural și de îmbunătățire a competențelor pentru cel puțin 25000 de tineri prin intermediul instrumentelor digitale de învățare, pentru următorii doi ani. Proiectul se adresează tinerilor, lucrătorilor de tineret, studenților și cadrelor universitare din cele 33 de țări ale programului Erasmus+ și din țările din vecinătatea sudică a UE: Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, Palestina, Siria și Tunisia. Cu un buget de 2 milioane de euro pentru 2018, versiunea online a programului Erasmus+ va completa programul de mobilitate tradițional, iar proiectul ar putea fi extins în viitor și în alte regiuni ale lumii. Schimburile virtuale Erasmus+ vor oferi participanților posibilitatea de a se conecta prin intermediul discuțiilor moderate, grupurilor de proiecte transnaționale, cursurilor deschise online (MOOC) și cursurilor de formare în domeniul advocacy. De exemplu, tineri din diferite țări vor putea să se conecteze o dată pe săptămână pentru a discuta subiecte precum evoluțiile economice sau schimbările climatice. Discuțiile vor fi facilitate de un moderator pe baza unor materiale pregătite și distribuite în prealabil. Toate activitățile vor avea loc în cadrul programelor de învățământ superior sau al proiectelor de tineret. În timpul fazei pregătitoare, schimburile virtuale Erasmus+ au suscitat interesul universităților și organizațiile de tineret și au fost deja înființate 50 de parteneriate, iar 40 de persoane au fost formate pentru a facilita dezbaterile. Schimburile virtuale promovează dialogul intercultural între tineri, în conformitate cu Declarația de la Paris convenită în cadrul reuniunii informale a miniștrilor educației din UE, în martie 2015. Declarația vizează promovarea cetățeniei și a valorilor comune privind libertatea, toleranța și nediscriminarea prin intermediul educației.
Mai multe informații: https://europa.eu/youth/erasmusvirtual
Adăugat de: Simona Jianu
|
Most important data regarding the NA activity in 2021
Erasmus accreditation is a way to access mobility activities under the new Erasmus+ programme. Accreditation is like a membership card for organisations who want to benefit from Erasmus mobility activities.
Most important data regarding the NA activity in 2021
Erasmus accreditation is a way to access mobility activities under the new Erasmus+ programme. Accreditation is like a membership card for organisations who want to benefit from Erasmus mobility activities.