În cadrul viitoarelor alegeri europene, Comisia Europeană urmărește să se adreseze cetățenilor care vor vota pentru prima dată și să îi sensibilizeze privind alegerile. În acest scop, Comisia Europeană invită alegătorii care votează pentru prima dată să participe la acest concurs social media și să explice de ce votează printr-o scurtă descriere și o imagine.
Cine poate participa Orice persoană care este eligibilă să voteze la alegerile pentru UE și care votează pentru prima dată.
Cum poți să participi Trebuie să faci o fotografie legata de alegerile din UE (poate fi, de exemplu, un selfie, o fotografie a unui obiect marcat cu sigla UE, o ilustrare a motivului pentru care votezi) și să adaugi o scurtă descriere explicând de ce votezi pentru prima dată. Trimite fotografia ta completând formularul Woobox. Apoi, postează fotografia însoțită de câteva cuvinte în care explici de ce votezi, în secțiunea de comentarii, care se afla sub una dintre postările promoționale Erasmus+ sau European Youth de pe Facebook sau Twitter. Pe durata concursului poți trimite maximum trei imagini/fotografii.
Premii Câștigătorii vor primi vouchere de călătorie, după cum urmează: - locul 1: voucher în valoare de 200 de euro; - Locul 2: voucher în valoare de 100 de euro; - locul 3: voucher în valoare de 75 de euro.
Termen limită: 23 mai 2019, 23:59 CET.
Mai multe informații: https://woobox.com/927u7x
|
Most important data regarding the NA activity in 2021
Erasmus accreditation is a way to access mobility activities under the new Erasmus+ programme. Accreditation is like a membership card for organisations who want to benefit from Erasmus mobility activities.
Most important data regarding the NA activity in 2021
Erasmus accreditation is a way to access mobility activities under the new Erasmus+ programme. Accreditation is like a membership card for organisations who want to benefit from Erasmus mobility activities.