Concurs video pentru tineri la nivel global privind schimbările climatice

ID program
EU0010002076
ID outline
RO0010000657
Data de finalizare
15 Iulie 2019
Tip eveniment
Participare

Tineri din întreaga lume, cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani (la 28 iulie 2019), sunt invitați să creeze un videoclip de maximum trei minute într-una dintre următoarele categorii:

 

1. Terenuri

Videoclipurile trebuie să prezinte o utilizare echilibrată a terenurilor pentru oameni și ecosisteme.

 Acțiunile pot include:

· Restaurarea și protejarea peisajelor și pădurilor;

· Protejarea vieții sălbatice și a habitatelor;

· Reducerea emisiilor prin implicare în consum durabil;

· Promovarea utilizării unor tehnici de gestionare durabilă a terenurilor, atât tradiționale, cât și inovatoare;

· Reabilitarea terenurilor degradate;

· Sprijinirea grupurilor indigene pentru a-și proteja terenurile comunale;

· Sprijinirea sistemelor de creștere durabilă pentru hrană pentru a îmbunătăți calitatea terenurilor și biodiversitatea acestora;

· Schimbul de strategii de succes și formarea noilor generații pentru a dezvolta soluții durabile;

· Derularea unor campanii pentru a produce schimbări comportamentale.

 

2. Biodiversitate

Videoclipurile trebuie să prezinte soluții pentru hrană și sănătate umană având la bază natura.

Acțiunile pot include:

· Producerea de fructe și legume la nivel local;

· Pescuit durabil;

· Cumpărarea mai multor alimente organice și sezoniere;

· Reducerea deșeurilor alimentare și transformarea în compost a resturilor alimentare;

· Reducerea utilizării pesticidelor și a îngrășămintelor;

· Protejarea polenizatorilor locali;

· Construirea unui habitat în grădini și în comunitate;

· Sprijinirea comunităților locale pentru a cunoaște metode tradiționale de lucru;

· Derularea unor campanii pentru a produce schimbări comportamentale legate de obiceiuri alimentare sau de consum (la școală etc.);

· Reducerea ambalării produselor alimentare prin utilizarea de pungi reutilizabile sau prin refolosirea recipientelor sau containerelor de sticlă;

· Evitarea materialelor plastice de unică folosință, cum ar fi paie din plastic, cești de cafea, tacâmuri din plastic, eliminarea recipientelor sau sticlelor din plastic pentru apă.

 

3. Climă

Videoclipurile trebuie să prezinte acțiuni desfășurate în orașe care să conducă la atenuarea și adaptarea la schimbările climatice.

Acțiunile pot include:

· Derularea unor campanii pentru a produce schimbări comportamentale;

· Dezvoltarea navetei durabile;

· Producerea hranei și a altor produse la nivel local;

· Reducerea consumului de energie în clădiri;

· Soluții locale pentru accesul și transformarea energiei durabile;

· Crearea de valoare din deșeuri;

· Recuperarea spațiilor verzi;

· Implementarea economiei colaborative (sharing economy);

· Furnizarea de servicii persoanelor afectate de schimbările climatice.

 

Cum poți să candidezi

Fișierele video trebuie trimise la biomovies@tve.org.uk folosind site-ul WeTransfer.com.

Videoclipurile pot fi înregistrate în orice limbă, dar trebuie să aibă subtitrare în limba engleză.

 

Premii

Câștigătorul din fiecare categorie, autorul filmului care are cele mai multe vizualizări pe canalul YouTube tvebiomovies, va primi o călătorie dus-întors la Conferința Părților (COP 25) de la Santiago, Chile, în decembrie 2019 și va putea activa în calitate de tânăr reporter pe lângă echipa de știri a UNFCCC pregătind materiale video, articole și postări în social media.

Filmele câștigătoare vor fi prezentate la Summitul SG Climate de la New York, în septembrie. Toate filmele vor fi disponibile online și vor putea fi vizionate în timp ce competiția tvebiomovies continuă să se deruleze.

Concursul este organizat de Programul de Granturi Mici GEF-PNUD împreună cu secretariatele Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice, Convenției ONU privind combaterea deșertificării și Convenției privind diversitatea biologică.

 

Termen limită pentru trimiterea filmelor: 28 iulie 2019, ora 23.00 GMT.

 

Mai multe informații: http://biomovies.tve.org/competitions/global-youth-video-competition-2019/

 
ID program
EU0010002076
ID outline
RO0010000657
Data de finalizare
15 Iulie 2019
Tip eveniment
Participare
Portalul European pentru tineret
Următoarele termene limită
LATEST NEWS
13 Aprilie 2022

Most important data regarding the NA activity in 2021

24 Noiembrie 2020

Erasmus accreditation is a way to access mobility activities under the new Erasmus+ programme. Accreditation is like a membership card for organisations who want to benefit from Erasmus mobility activities.

Portalul European pentru tineret
Următoarele termene limită
LATEST NEWS
13 Aprilie 2022

Most important data regarding the NA activity in 2021

24 Noiembrie 2020

Erasmus accreditation is a way to access mobility activities under the new Erasmus+ programme. Accreditation is like a membership card for organisations who want to benefit from Erasmus mobility activities.

 
This site uses cookies. If you continue browsing you accept them by default.
More information here.