Proiectul "Road Trip" este o experiență europeană de călătorie care implică 2 echipe de 4 tineri într-o călătorie de 5 săptămâni, între 23 august și 29 septembrie 2019, întâlniri cu persoane de la nivel local (în special persoane implicate în inițiative finanțate de UE și influenceri) si prezentarea aventurilor de călătorie pe canalele de social media. Fiecare echipă va călători pe un anumit traseu: ruta A (din Irlanda în Cipru) și ruta B (din Finlanda în Insulele Canare).
Cine poate candida - cetățeni sau rezidenți legali ai statelor membre ale Uniunii Europene, care au între 18 și 30 de ani inclusiv, la data depunerii candidaturii pentru proiect; - să dețină un pașaport UE (sau un certificat de rezidență care să permită călătoria în UE), valabil cel puțin până în luna ianuarie 2020; - să aibă, eventual, un permis de conducere valabil la nivelul UE cel puțin până în ianuarie 2020 (nu este obligatoriu pentru a fi eligibil, dar reprezintă un plus pentru selecție); - să fie capabili să se exprime și să interacționeze în limba engleză; - să fie disponibili să călătorească în perioada următoare (date exacte urmează să fie confirmate):
Cum candidezi Pentru a fi călător în cadrul proiectului Road Trip, solicitantul trebuie: • să prezinte datele personale: numele, prenumele, adresa de email, data nașterii, sexul, naționalitatea, țara UE de reședință și orașul, permisul UE de conducere valabil (dacă este cazul) și numărul telefonului mobil; • să prezinte o fotografie personală (JPEG, 1080 x 1920), să creeze un videoclip de prezentare (60 de secunde, mp4), să scrie un text introductiv despre el însuși (maximum 1000 de caractere) și să prezinte un citat (maximum 250 de caractere); • să aleagă profilul preferat de călător (copywriter, realizator video, prezentator, fotograf) și să indice limbile pe care le vorbește, altele decât engleza (este necesară o bună cunoaștere a limbii engleze, deoarece este limba vorbită în comunitate); • să prezinte link-urile lui de pe canalele de social media (Facebook, Instagram, Twitter, YouTube, etc.) pentru a oferi juriului o idee despre activitățile lui. Candidatura video, fotografia, naționalitatea, propria prezentare și citatul preferat vor fi afișate mai târziu în etapa votului publicului în cazul în care candidaturile sunt considerate valide de către echipa de moderare.
Votul publicului În perioada 1 - 28 iulie 2019, candidaturile validate vor fi publicate pe website-ul proiectului Road Trip, pe pagina dedicată votului publicului. Scopul votului este de a preselecta primii 5 candidați pentru fiecare categorie (20 de profiluri), care vor fi prezentați juriului final.
Preselecție pentru top 60 (1 - 28 iulie 2019) 10 candidați pentru fiecare categorie (40) vor fi selectați pentru juriul final. Juriul final (29 iulie - 2 august 2019) Juriul final, compus din profesioniștii în domeniul comunicării ai consorțiului de organizare și ai DG REGIO, va selecta cei 16 finaliști din cei 60 de candidați preselectați. Invitație la Bruxelles pentru selecția finală în weekendul 10-11 august 2019: cei 16 finaliști vor fi expuși diferitelor activități pentru a permite evaluarea finală și o bună armonizare între călători. Toate costurile de călătorie vor fi acoperite. Sosirea, șederea și plecarea vor fi gestionate de către organizatori. Indemnizațiile zilnice vor fi prezentate la selectarea călătorilor.
Premiu Cei 8 călători finaliști vor fi contactați prin email și prin conferință pe Skype. Decizia organizatorului este definitivă și nu poate fi atacată. • Toate cheltuielile de călătorie ale participanților Road Tip vor fi acoperite pe baza indemnizațiilor zilnice. Sosirile, șederea și plecările vor fi gestionate de către organizatori. Indemnizațiile zilnice vor fi prezentate la selectarea călătorilor. • Călătorii câștigători vor fi contactați mai întâi prin email pentru a fi anunțați privind selecția. În acest email, călătorii vor fi invitați să participe la o conferință pe Skype. • Călătorii selectați în final vor fi invitați la o sesiune de prezentare și formare la Bruxelles, în perioada 23-28 august 2019, aceasta fiind considerată prima săptămână a celor 5 săptămâni Road Trip. Călătorii se vor cunoaște, vor participa la diverse ateliere, vor decide privind provocările/misiunile preferate, se vor familiariza cu traseele, echipamentele etc. • Din 29 august până în 29 septembrie 2019, fiecare echipă va fi însoțită de un echipaj profesionist, compus dintr-o persoană responsabilă de logistică și securitate și un producător video. Destinațiile și itinerariile de călătorie exacte vor fi stabilite și comunicate participanților în timp util. • Este prevăzut ca Proiectul Road Trip să fie urmat de un eveniment care va avea loc la Bruxelles (7-9 octombrie 2019), unde toți cei 8 călători vor fi invitați să-și împărtășească poveștile publiului și mass-mediei. Datele/orele exacte vor fi confirmate.
Termen limită: 24 iulie 2019
Proiectul Road Trip este o inițiativă a Departamentului pentru Politică Regională și Urbană al Comisiei Europene.
Mai multe informații: https://roadtriproject.eu |
Most important data regarding the NA activity in 2021
Erasmus accreditation is a way to access mobility activities under the new Erasmus+ programme. Accreditation is like a membership card for organisations who want to benefit from Erasmus mobility activities.
Most important data regarding the NA activity in 2021
Erasmus accreditation is a way to access mobility activities under the new Erasmus+ programme. Accreditation is like a membership card for organisations who want to benefit from Erasmus mobility activities.