Premiile pentru Patrimoniu European/Premiile Europa Nostra

ID program
EU0010000205
ID outline
RO0010000134
Data de finalizare
00 0000
Tip eveniment
Participare

Premiile UE pentru Patrimoniu Cultural/Premiile Europa Nostra (din anul 2019, Premiile pentru Patrimoniu European/Premiile Europa Nostra) au fost lansate în 2002 de către Comisia Europeană și încă de atunci Europa Nostra s-a ocupat de organizarea acestora. Premiile promovează cele mai bune practici legate de conservarea și managementul patrimoniului, precum și privind cercetarea, educația și comunicarea. Astfel, sistemul de premii contribuie la o mai bună recunoaștere a patrimoniului cultural ca resursă strategică pentru societatea și economia Europei.

 

Obiective:

- promovarea unor standarde ridicate ale practicilor de conservare;

- stimularea schimburilor de experiență și cunoștințe în întreaga Europă;

- încurajarea eforturilor ulterioare prin puterea exemplului.

Acest lucru va fi realizat prin recunoașterea publică a inițiativelor remarcabile și a celor mai bune practici, atât ale persoanelor fizice cât și ale organizațiilor, care contribuie la protejarea și consolidarea patrimoniului cultural în Europa.

 

În 2020, premiile vor fi acordate în cadrul a patru categorii pentru 30 de proiecte și inițiative de patrimoniu remarcabile. Până la 7 dintre acestea vor fi selectate pentru marele premiu şi vor primi 10.000 de euro fiecare. De asemenea, un proiect va primi premiul publicului. 

Domeniile de interes sunt:

- Patrimoniu arhitectural: clădiri sau grupuri de clădiri din mediul rural sau urban;

- Construcţii adiţionale sau de modificare sau proiecte noi de construcții în zone istorice;

- Structuri și situri industriale sau tehnologice;

- Obiective culturale: zone istorice în mediul urban sau orașe, piețe și străzi din orașe;

- Parcuri şi grădini istorice, zone mai largi de amenajări peisagistice sau zone importante din punct de vedere cultural, al mediului şi/sau agricol;

- Situri arheologice, inclusiv arheologie subacvatică;

- Opere de artă și colecții: colecții de importanță artistică și istorică sau opere de artă vechi;

- Patrimoniu cultural intangibil ca practică, reprezentări, expresii, precum și cunoștințele și abilitățile pe care comunitățile, grupurile și, în unele cazuri, persoanele le recunosc ca parte a patrimoniului lor cultural;

- Proiecte de digitalizare a patrimoniului cultural.

 

Premiul se acordă pentru fiecare dintre următoarele categorii:

Categoria 1: Conservare

Pentru rezultate remarcabile în conservarea, îmbogăţirea și adaptarea patrimoniului cultural din ariile de patrimoniu cultural menţionate mai sus.

 

Categoria 2: Cercetare                                                                                                            

Pentru proiecte de cercetare remarcabile cu rezultate clare privind conservarea şi îmbogăţirea patrimoniului cultural în Europa, în domeniile menţionate mai sus.

 

Categoria 3: Servicii dedicate

Pentru persoanele sau organizaţiile ale căror contribuţii de-a lungul unei perioade lungi de timp au dovedit excelenţă în protejarea, conservarea şi îmbogăţirea patrimoniului cultural (legat de domeniile menţionate mai sus în Europa și care depășesc cu mult așteptările obișnuite în contextul dat).

 

Categoria 4: Educaţia, formarea şi creşterea gradului de conştientizare

Pentru iniţiativele remarcabile în ceea ce priveşte educaţia, formarea şi creşterea gradului de conştientizare în domenii tangibile și/sau intangibile ale patrimoniului cultural în domeniile menționate mai sus, pentru a promova și/sau a contribui la dezvoltarea durabilă a mediului.

 

Pot fi depuse candidaturi din partea țărilor participante la programul Europa Creativă al Uniunii Europene.

Pot fi depuse candidaturi pentru Premiul Europa Nostra dacă țara ta nu este pe lista țărilor eligibile.

 

Ţările eligibile pentru Premiile pentru Patrimoniu European:

Albania, Armenia, Austria, Belgia, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Kosovo, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Macedonia de Nord, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tunisia, Ucraina și Marea Britanie.

 

Țările eligibile pentru Premiile Europa Nostra:

Andorra, Azerbaidjan, Belarus, Insulele Feroe, Sfântul Scaun, Israel, Kosovo, Liechtenstein, Monaco, Federația Rusă, San Marino, Elveția și Turcia.

 

Premii

Toți câștigătorii vor primi un certificat, precum și o placă de bronz pentru a fi pusă pe zidul clădirii sau sitului de patrimoniu premiat.

Patru premii câștigătoare (unul pentru fiecare categorie) vor fi selectate pentru câștigătorii Grand Prix și unul va primi Premiul Publicului în urma votului online de pe website-ul Europa Nostra.

Laureații Grand Prix vor primi, de asemenea, 10.000 de euro fiecare.

 

În plus, două noi Premii speciale ILUCIDARE vor fi decernate în 2020 și 2021 dintre candidaturile depuse.

ILUCIDARE este un proiect finanțat de programul Uniunii Europene Horizon 2020 Cercetare și Inovare cu scopul de a dezvolta inovarea și diplomația în domeniul patrimoniului.

ILUCIDARE va contribui la Premiile pentru Patrimoniu European/Premiile Europa Nostra prin identificarea și promovarea celor mai bune practici pentru inovare și diplomație în domeniul

patrimoniului cultural.

 

Termen limită: 1 octombrie 2019

Mai multe informații: http://www.europeanheritageawards.eu/apply

 

ID program
EU0010000205
ID outline
RO0010000134
Data de finalizare
00 0000
Tip eveniment
Participare
Portalul European pentru tineret
Următoarele termene limită
LATEST NEWS
13 Aprilie 2022

Most important data regarding the NA activity in 2021

24 Noiembrie 2020

Erasmus accreditation is a way to access mobility activities under the new Erasmus+ programme. Accreditation is like a membership card for organisations who want to benefit from Erasmus mobility activities.

Portalul European pentru tineret
Următoarele termene limită
LATEST NEWS
13 Aprilie 2022

Most important data regarding the NA activity in 2021

24 Noiembrie 2020

Erasmus accreditation is a way to access mobility activities under the new Erasmus+ programme. Accreditation is like a membership card for organisations who want to benefit from Erasmus mobility activities.

 
This site uses cookies. If you continue browsing you accept them by default.
More information here.