Definiții și context

 

Definiție "informală"

Corpul european de solidaritate oferă tinerilor europeni șansa de a învăța și a se (re)descoperi prin stagii de voluntariat, traineeship, locuri de muncă sau proiecte care să ofere soluții la provocările cu care se confruntă comunitățile.
 

Definiție "politică"

Corpul European de Solidaritate urmărește să promoveze solidaritatea, una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene, în principal prin voluntariat, pentru a spori implicarea tinerilor și organizațiilor în activități de solidaritate de o calitate deosebită. Activitățile derulate în cadrul Corpului European de Solidaritate contribuie la consolidarea coeziunii, solidarității, democrației și cetățeniei în Europa, răspunzând provocărilor societății și punând accent pe promovarea incluziunii sociale.
 

De unde a plecat

Corpul European de Solidaritate este instrumentul strategic propus de către Comisia Europeană ca răspuns la provocările celor aproape 100 de milioane de tineri din Uniunea Europeană. Astfel, în ciuda faptului că  generația actuală de tineri este mai bine educată decât oricare alta, aceștia întâmpină dificultăți din ce în ce mai mari în găsirea unui loc de muncă, sunt din ce în ce mai demotivați să se implice activ în comunitate și există diviziuni din ce în ce mai mari între cei cu studii superioare și cei cu oportunități reduse.
 
În acest context, a Corpul European de Solidaritate fost anunțat de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul privind starea Uniunii Europene din septembrie 2016 și a fost lansată oficial în decembrie 2016 (http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-16-3062_ro.htm)
 
LATEST NEWS
13 Aprilie 2022

Most important data regarding the NA activity in 2021

24 Noiembrie 2020

Erasmus accreditation is a way to access mobility activities under the new Erasmus+ programme. Accreditation is like a membership card for organisations who want to benefit from Erasmus mobility activities.

 
This site uses cookies. If you continue browsing you accept them by default.
More information here.