Regulament Corpul European de Solidaritate publicat!

Data: 4 Octombrie 2018

 

Azi, 4 octombrie, Corpul European de Solidaritate a devenit oficial un program european de finanțare pentru tineri!

 

 

După un proces legislativ care a început în urmă cu doi ani, azi a fost publicat Regulamentul de stabilire a cadrului juridic al Corpului european de solidaritate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (echivalentul Monitorului Oficial pentru deciziile care se iau la nivel european). 

Acesta este ultimul pas pentru ca acest program să poate funcționa în urma votului dat de Parlamentului Europen în data de 11 septembrie 2018 (detalii AICI)

Regulamentul este disponbil în format pdf pe suntsolidar.eu în limbile română și engleză. Pentru format html precum și pentru toate celelalte limbi oficiale ale Uniunii Europene îl găsiți AICI.

Mult succes tuturor celor care urmează să candideze la primul termen prevăzut pentru data de 16 octombrie. Ghidul programului și apelul național și cel european sunt disponibile în secțiunea Apel și ghid iar formularele de candidatură în secțiunea START. Informații cu privire la acțiunile Corpului European de Solidaritate găsiți în secțiunile dedicate (voluntariat, experiență profesională, proiecte de solidaritate)

 


Adăugat de: Andrei Popescu

LATEST NEWS
13 Aprilie 2022

Most important data regarding the NA activity in 2021

24 Noiembrie 2020

Erasmus accreditation is a way to access mobility activities under the new Erasmus+ programme. Accreditation is like a membership card for organisations who want to benefit from Erasmus mobility activities.

 
This site uses cookies. If you continue browsing you accept them by default.
More information here.